Remedii naturiste de casă și laxative ușoare

Activitatea fizică
Nu trebuie să participi la vreun sport intens atunci când suferi de constipație dureroasă, însă exercițiile ușoare ajută la stimularea sistemului digestiv.

Deci, nu ezita să începi ușor: fă puțină gimnastică cu fereastra deschisă, o plimbare pe jos este întotdeauna binevenită sau o scurtă plimbare cu bicicleta.

Suc de prune
Dacă efectul dorit nu a avut loc după o oră sau două, poți să mai încerci încă un pahar.

Dacă nici de data asta nu ai obținut efectul dorit, cel mai bine este să aștepți până a doua zi dimineață, deoarece sucul de prune poate acționa uneori cu întârziere.

Struguri
Combinația de celuloză, zahăr și acizi organici face ca strugurii să fie un laxativ natural și blând.

Soiurile fără semințe conțin, de obicei, mai mult zahăr. Poți să alegi strugurii cu semințe și să-i mănânci întregi, inclusiv coaja și semințele.

Ulei de măsline
Uleiul de măsline de calitate este un lubrifiant natural și sănătos pentru sistemul digestiv. Dar nu exagera: una sau două linguri de ulei de măsline virgin sunt suficiente.

Acesta va stimula membranele mucoase în intestin, stimulând digestia și poate ameliora chiar constipația persistentă.

Fructe uscate
Poate fi vorba de prune, smochine sau caise: fructele uscate stimulează digestia. Doar o mână de smochine, de exemplu, oferă aproximativ un sfert din necesarul zilnic de fibre.

Când ai constipație, mănâncă câteva bucăți de fructe uscate la fiecare trei ore și în plus – un lucru foarte important – bea câte un pahar cu apă.

Pepene la micul dejun
Efectul laxativ al pepenilor verzi se manifestă cel mai bine atunci când sunt consumați pe stomacul gol.

De aceea, cea mai bună opțiune este să te răsfeți în mod regulat cu o jumătate de pepene verde la micul dejun. Cumpără soiuri cu semințe și mestecă micile semințe negre.

Gama de soluții DulcoLax®

Produsele DulcoLax® îți ajută sistemul digestiv să își recapete mișcările naturale, fiind disponibile în mai multe variante: acțiune peste noapte și efect rapid. Pentru ca organismul tău să meargă din nou ceas, în armonie cu ritmul biologic natural!

Vezi toate produsele

Rămâi informat

Simptomele constipației pot fi extrem de deranjante și persistente. Pentru că știm cât de frustrante și stresante pot fi aceste perioade, suntem aici să te ajutăm să identifici și să previi din timp aceste simptome.